Conferința „Zilele Medicale Rădăuțene”. Ediția a V-a.
Dragi colegi, stimaţi invitaţi,
Bucovina e pentru toți, tărâmul tradițiilor care dau fiecărei clipe o frumusețe și un farmec aparte, tărâmul oamenilor calzi și ospitalieri, tărâmul poveștilor despre și cu prieteni.
Vă invităm așadar, din nou, în Bucovina, la mijlocul toamnei, pentru a respecta tradiția ce a început să o aibă deja, Conferința “Zilele Medicale Rădăuțene”.
Manifestarea se desfășoară la Sucevița în perioada 19-21 octombrie 2017 și se adresează medicilor din toate specialitățile. Conferința este organizată în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie “GR. T. POPA” Iași și este creditată de Colegiul Medicilor din România.
De asemenea, se vor desfășura lucrări și în secțiunea pentru asistenți medicali, fiind creditate de OAMMR.
După cum v-ați obișnuit, gazdele și invitații vă vor aștepta cu lucrări științifice de excepție, susținute de medici, pentru medici, de oameni, pentru oameni. Sperăm că ne veți fi și anul acesta oaspeți pentru a scrie împreună un nou capitol despre dăruire, implicare, experiență, un nou capitol despre prietenie și profesie, despre bucuria de a împărtăși bucurie.
Preşedintele Conferinţei,
Dr. Liviu Dubei